Încă o părere despre cazul Bodnariu

                    Plecând de la presupunerea că e adevărat ceea ce spun mama si tata celor 5 copii luaţi de Barneveret aş avea doar doua opţiuni. În momentul în care azi am 5 copii iar mâine nu mai am nici unul probabil o să mă agăţ de rezolvarea problemei în instanţă. Statistica pentru cei doi părinţi e destul de sumbră în sensul că mai nimeni nu şi-a recâştigat copii. În momentul acela motivele pentru a trăi se împuţinează destul de mult. Şi atunci îmi rămâne una din cele două opţiuni. Mai exact aş răpi pe unul din copii personelor care fac parte din acele comisii. Sper că a avea copii e un lucru necesar pentru a face parte din acea comisie. Îmi e greu să cred că cineva care nu e părinte poate să judece cazurile în care pruncii mai sunt urecheaţi sau pălmuiţi. L-aş trata pe copilul respectiv că şi cum ar fi al meu şi dintr-un gest de mare măriminie aş trimite câte o filmare de 2 ore o dată la 4 luni celor doi părinţi. Probabil aşa şi-ar da seama acele primate că instinctul matern şi dragostea de părinţi e ceva care defineşte nu doar umanitatea ci şi animalitatea. Nici căinele lovit de propiul stăpân nu fuge la altcineva ci dă din coadă în continuare atunci când este chemat.    
                   Poate o astfel de acţiune ar schimba puţin modul în care pun problema autorităţile norvegiene pentru protecţia copilului.

p.s. repet că tot ce am zis are o logică în ideea în care copii familiei Bodnariu nu au suferit tratamente mult mai grave.

Răzbunarea soţiei de cadru militar

           În 90% din întâlnirile mele cu persoane cadru militar m-am lovit de aceeaşi problmă : noi ştim adevărul, la noi se află dreptatea. Întotdeauna cu aceste persoane mi-a fost cel mai greu să lucrez. Întotdeauna aceste persoane aveau pretenţii deosebite. Întotdeauna mi-a fost milă de soţiile acestor persone care după 25 de ani de căsătorie au înlocuit mirajul statutului social cu greaţa faţă de un om care nu poate vedea mai departe de gardul unităţii.

                 Dar a venit şi ,,ziua dreptăţii,, în care am întălnit , deocamdată, singura femeie care îşi ,, asuprea,, bărbatul fost cadru militar. De întălnit fizic doar pe el l-am întălnit. Genul perfect barberit, perfect frezat şi cu un tricou de camuflaj ros de vreme dar cu epoleţii la locul lor. Din prima clipă omul a început să se plângă că soţia îl scoate din casă, că îl face în fiecare zi incapabil că nu mai suportă, că trebuie neaparat să-i rezolvăm problema. Zis şi făcut, moment în care omul trebuie să ne plătească jumatate din bani. Se laudă de nu ştiu câte ori ca banii nu sunt o problemă , că dacă vrem ne plăteşte integral. Şi se duce după bani. Şi se întoarce cu un rânjet forţat ca în vremurile când trebuia să râdă la glumele proaste ale superiorilor spunând că numai soţia ştie unde sunt banii. Greu mă abţin să nu râd. O sună pe soţie şi după 5 minute de scotocit, sperănd că o să pară iar cocoş, vine cu teancul de bani şi-l întinde pe masă de îmi era ciudă că nu mai am Hi5 să-mi pun o poză pentru duşmani.

                Vreau să o întâlnesc pe această femeie. Merită felicitată şi de ce nu să le explice şi altora cum a reuşit să-l pună cu botul pe labe pe încă un alt păcălici actual/

fost cadru militar.

Nedumerirea olandezului

               Se spune că odată a venit în vizită de muncă un olandez de la o multinaţională olandeză. Ajungând el la multinaţionala românească a fost întâmpinat de angajaţi cu tradiţionalul meniu al zilei plus promisiunea că-l vor duce în celebrele cluburi autohtone ca să-şi dea şi el seama de ce şi-a ratat  Mitrea cariera la Ajax. În seara zilei în care a mâncat celebri cartofi prăjiţi cu şniţel din piet de pui a fost dus în celebrele cluburi din beciurile unde pe vremuri fermentarea se lupta cu zacusca.
                Ajuns în celebrele cluburi olandezul a observat că unele persoane nu se integrează în peisaj şi a întrebat multinaţionalii români despre ei. Răspunsul a fost că : ăla e în filmul lui! Olandezul s-a uitat mirat după tehnologia invizibilă românească de filmat şi s-a resemnat. Ajuns dimineaţa la birou, olandezul a văzut din nou un angajat care nu părea la fel ca toţi ceilalţi. Răspunsul a fost acelaşi: e în filmul lui. Pe oriunde mergea olandezul vedea fel de fel de persoane care erau în filmul lor.
                  Multinaţionalii români au încercat în fel şi chip să-i explice olandezului treaba cu expresia e în filmul lui. Într-un final olandezul şi-a dat seama că multiculturalitatea românului are multe aspecte pozitive şi a privit totul ca o calitate. Noi în schimb ne-am dat seama că e încă un lucru negativ. Prea mulţi sunt în filmul lor. Românul s-a nâscut regizor iar când intră în filmul lui nu ai cum să-l mai scoţi. Sunt ca pensionarii deschiderea unui nou supermarket.
               Pentru cei care sunt în filmul lor
scenariu e simplu : un fapt cu o logică un pic mai complicată e simplificat şi transpus în propiul mod de gândire cu mari distorsionări faţă de realitate. De obicei cei care-şi fac filmul sunt personajele principale nedreptăţite de toţi ceilalţi iar în siguranţa că ei deţin adevărul absolut le acordă roluri negative celor care vor să-i scoată din scenariu şi să-i trezească la realitate. Un alt aspect negativ al celor care sunt în filmul lor e faptul că 5 păreri reale dar care nu le convin sunt combătute uşor de una ce le convine dar nu e reală.
             Aşa că atunci când vă loviţi de cei care sunt în filmul lor cel mai bine e să-i ignoraţi! Cercetătorii britanici încă nu au găsit şocul care să-i trezească la realitate.
             
                         

Fondul clasei sau bani pentru ,,doamna,,

                  România zilelor noastre se confruntă cu o mare dilemă. Nu, nu este vorba despre sirienii care fug de ţara noastră la fel ca asistaţii sociali de muncă. Nu este vorba nici de copilul din flori a lui Vadim care urmează să apară săptămâna viitoare la măruţă. Nu vă mai ţin în tensiune şi vă spun că zilele acestea orice posesor de preşcolar, şcolar sau licean are un singur gând : să plătească sau nu fondul clasei/şcolii/etc. Aceasta e întrebarea!

                    De obicei problema se pretează la două specii : 

                    -specia care plăteşte necondiţionat indiferent că e vorba de cadou pentru doamna sau acuarele pentru plod.

                     -specia care nu plăteşte nici în ruptul capului. Acestă specie se divide în trei subspecii : cei ce nu contribuie că nu au, cei care nu contribuie că nu vor şi cei care nu contribuie pentru că vor să le râdă în faţă celor care contribuie.

                    Momentan se aşteaptă apariţia unei noi specii. Unii nici măcar nu se gândesc că s-ar putea să existe vreodată. E specia care o să iasă de gât cu profesorii în stradă şi, conştienţi de importanţa şcolii, vor cere mai mulţi bani pentru învăţământ şi nu vor renunţa până nu o să-i primească. Până la apariţia acestei specii fiecare mijloc de septembrie va fi predominat de aceeaşi şi aceeaşi problemă...

sursa poza

Aprilia Leonardo 300 review

                   Categoria scuterelor mici si rele e destul de restrânsă. Un nume important în această clasă este Aprilia Leonardo. Variantele cele mai ,,agresive,, ar fi de 250 cmc si de 264,5cmc (din păcate numele de 300 e mai mult marketing).Cred că Leonardo se mai găseşte şi cu motorizare de 49, 125, 150 cmc care datorită reuşitului motor rotax sunt mai mult pe la anunţurile de dezmembrari.
                    Având o lungime de doar 1,86 metri si o greutate de aprox 150 kg este unul dintre cele mai rapide mijloace de rezolvat treaba in oraş şi prin apropiere. Performanţele motorului sunt destul de bune. Viteza maximă atinsă e de 140 km/h dar mai mult de 110km/h e recomandat doar celor care vor să înveţe mişcări noi de breakdance. Consumul e undeva la 4 litri/100km. Am reuşit şi un minim istoric de 3 litri dar după ce am fost depăşit de 3 pensionari - unul cu Aveo, altul cu matiz şi ultimul cu Logan am revenit la mersul normal. Viteza de croazieră e undeva la 90-100 km/h iar in caz că trebuie să depăşeşti ceva accelerează destul de repede până la 120km/h. Faţă de vechiul meu scuter  ţinuta de drum e mult mai bună. Îl poţi înclina mult mai mult în curbe iar senzaţia că roata faţă e in aer apare destul de târziu.
                    Ca şi locuri de depozitare e destul de sărăcăcios. Lipsesc buzunarele micuţe pentru telefon etc dar sub şa intră o cască full face şi rămâne suficient loc şi pentru alte chestii chiar şi o geacă de vară împăturită bine.
                     Una peste alta Aprilia Leonardo 300 e una din alegerile cele mai bune
pentru cineva care vrea un scuter rapid şi dimensiuni reduse în acelaşi timp.

Cum să strici vacanţa de vară a copilului

                  Pe fiecare stradă şi în fiecare cartier era cel puţin un copil pe care îl uram toţi ! Noi, golanii, eram tot timpul mustraţi de părinţi cu replici de genul : - uite că a lu' popescu o citit 3 cărţi până acum.
                                                                        - uite că a lu' ionescu şi-o terminat exerciţiile la matematică, etc.
                  Bă, noi cei care toată ziua eram cu bicicleta prin toate cotloanele oraşului, pe toate dealurile şi râurile, prin codru frate cu românul, aveam o boală pe cei a lu' ionescu şi popescu de nu se putea. Pentru noi era ceva de neînţeles să renunţi la plăcerile vacanţei pentru a citi Crăiasa Zăpezii când afară erau 30 de grade. Bine, nu era de fapt o renunţare, era o obişnuinţă prin forţare de către părinţii mai mult sau mai puţin frustraţi care nu puteau găsi un echilibru între a lăsa copilului libertatea de a descoperi şi trăi tot felul de întâmplări şi a-l pune să mai şi citească câte ceva.
                  Problema e că o dată ajunşi la maturitate au apărut grave probleme de integrare pentru cei care se uitau pe geam la noi cum jucam meseriile. Ce au pierdut în copiilărie e irecuperabil iar între ei şi părinţi au apărut conflicte de care noi, golanii, nu avem habar. De multe ori şi visul profesional a rămas pentru ei cât şi pentru părinţi doar un vis.
                   Deci e vacanţă! Copiii aveţi liber la spart capul, julit picioare şi mâini, spart geamuri, furat cireşe, plecat de acasă 5 ore fără să ştie cineva unde !

foto

p.s. totuşi să nu uitaţi de sfârşit de august/început de septembrie când trebuie să vă terminaţi tema de vacanţă !

Una pe săptămână 1.2

                 Una din nedumeririle legate de traficul din marile oraşe se referă la cei care opresc la două maşini distanţă de semafor. Bă nu vă intră în prima viteză? Pentru ce dacă sunteţi primii opriţi la 10 metri de semafor?
                O altă nedumerire o am faţă de cei care stau la verde intermitent pe banda de pe care se face la dreapta. Primesc 3 înjurături de la cei care vor să facă dreapta şi nimic. Se face verde pentru a merge şi în faţă iar atunci ai noştri fac la dreapta dupa 2 minute de stat aiurea.

               Deşi suntem într-o continuă evoluţie cei în vârstă spun ca cei tineri sunt tot mai proşti. Această replică e la fel cu cea care spune că medicamentele/vaccinurile ne omoară deşi speranţa de viaţă a crescut o dată cu apariţia lor.

p.s. dacă vrei să ma citeşti şi de pe mobil cumpără repede un Telefon mobil Lenovo A369i la doar 229,99 lei pentru ca promoţia mai ţine doar până mâine.