Conştiinţa lui Moş Crăciun

          Valabilitatea expresiei ,,secoul XXI va fi religios sau nu va fi deloc,, a luat o întorsătură care cred că l-ar surprinde şi pe Malraux.Ca să fie clar nu reîntoarcerea la divinitatea, nu construirea din abudenţă a bisericilor era mesajul lui ci reluarea legăturilor interumane. Comunicare ! Din fericire aceste legături au fost reluate. Din păcate cu mijloacele secolului XXI. În viteză, superficial sub forma comunicării online. Mai mult de atăt se evită încercarea unor abordări din perspectivă morală.

            Conştiinţa se divide în părţi care încearcă să se excludă. Conştiinţa individuală este înghiţită tot mai mult de o conştiinţă socială. 

               Conştiinţa socială pare o deturnare de la moralitate. Aceasta îi trasează individului un scop care nu are legătră cu moralitatea ci cu societatea. Individul nu face decât să trăiască iluzia unei false libertăţi. Hotărârile conştiinţei nu sunt altceva decât o reflectare a circumstanţelor sociale. Conştiinţa socială nu împinge omul spre autocunoaştere, reflectare ci îl rezumă la ceea ce trebuie la cotidian. Conştiinţa socială se mulează ca o carcasă ce te protejează de realitatea care a stat la fiinţa lui.

               ,,  Toţi avem nevoie de sentimentul de vinovăţie!,, mai e valabil acest lucru din moment ce conştiinţa individuală e înlocuită cu cea socială. Fiecare este propiul legiuitor trasând ceea ce e bine şi ceea ce nu e bine. Conştiinţa socială este cea care impregnează şi diferenţează binele de rău. Toţi fac aşa deci e bine! Vina pune stăpânire pe sentimentul de a fi unic!

                        În prezent conceptul de divinitate a fost înlocuit cu cel de progres. Progresul în sine devine adevărul dar tot ceea ce se întampla nu poate decât să ducă la pierderea direcţiei lui. Dacă nu există direcţie totul poate deveni la fel de bine regres. Nu există repere într-o lume fără puncte fixe. Ceea ce conştiinţa sociala consideră direcţie nu se bazează pe un standart adevarat în sine, ci pe decizia noastră şi, în cele din urmă, pe consideraţii ce ţin de propia adecvare. Divinitatea/moralitatea era un punct de reper garant al unei linişti interioare. Devenind propiul reper nu facem decât să punem în acord propia subiectivitate cu cerinţele sociale stricând acea linişte. Ce înseamnă până la urma progresul? O continuă luptă tulbure de a avea mai multe. Divinitatea în schimb iti poate da totul! Conştiinta socială pare să-ţi dea raspuns la toate problemele: singurătate, satisfacţie, împlinire, linişte, succes, adorare , pe scurt cum să devii fericit. Sunt numeroşi autori care ne invata asta. Se fac o gramadă de conferinţe, lansări de carte, propile povesti despre cum au devenit ei sunt puse pe tapet. Totul iti este la indemana, aparent trebuie doar să incerci.

                         Astfel e tot mai greu să găseşti răpuns la întrebarea ce e Crăciunul  şi, deşi toţi ne complacem în nişte standarde de sărbătorire, putem după o simplă introspecţie să găsim zeci de lucruri pe care le facem dar care nu au nicio legătură cu el.