joi, 4 februarie 2016

Încă o părere despre cazul Bodnariu

                    Plecând de la presupunerea că e adevărat ceea ce spun mama si tata celor 5 copii luaţi de Barneveret aş avea doar doua opţiuni. În momentul în care azi am 5 copii iar mâine nu mai am nici unul probabil o să mă agăţ de rezolvarea problemei în instanţă. Statistica pentru cei doi părinţi e destul de sumbră în sensul că mai nimeni nu şi-a recâştigat copii. În momentul acela motivele pentru a trăi se împuţinează destul de mult. Şi atunci îmi rămâne una din cele două opţiuni. Mai exact aş răpi pe unul din copii personelor care fac parte din acele comisii. Sper că a avea copii e un lucru necesar pentru a face parte din acea comisie. Îmi e greu să cred că cineva care nu e părinte poate să judece cazurile în care pruncii mai sunt urecheaţi sau pălmuiţi. L-aş trata pe copilul respectiv că şi cum ar fi al meu şi dintr-un gest de mare măriminie aş trimite câte o filmare de 2 ore o dată la 4 luni celor doi părinţi. Probabil aşa şi-ar da seama acele primate că instinctul matern şi dragostea de părinţi e ceva care defineşte nu doar umanitatea ci şi animalitatea. Nici căinele lovit de propiul stăpân nu fuge la altcineva ci dă din coadă în continuare atunci când este chemat.    
                   Poate o astfel de acţiune ar schimba puţin modul în care pun problema autorităţile norvegiene pentru protecţia copilului.

p.s. repet că tot ce am zis are o logică în ideea în care copii familiei Bodnariu nu au suferit tratamente mult mai grave.