vineri, 24 ianuarie 2014

De pe marginea accidentului aviatic

              În primul rând am devenit imuni la cuvinte precum dramă, tragedie. Acum e cu titlu de dramă, tragedie orice banalitate a oricărei persoane banale. Suntem inundaţi cu aşa zise ştiri despre babe violate, pensionari în come alcolice şi bătăi conjugale din localităţi uitate de lume. Nu mai ştim să trăim o astfel de dramă. Imediat după vestea , că nu mai poţi să-i zici şocul, aflării evenimentului începem să ne băgăm cu bocancii in dramele famililor. Vrem să-i vedem cum se rostogolesc de durere, vrem să-şi pună amintirile pe sticlă, dacă se poate în cât mai multe episoade la fel ca tânăr şi neliniştit. Vrei să-i vedem cum plâng la înmormântare. Avem o plăcere morbidă de a rezona cu cei în suferinţă dar nu creştineşte ci agonizăndule durerea şi mai mult.
            În al doilea rând dovedim că suntem încă o dată o naţie care ne pricem la orice. În scurt timp îşi fac apariţia specialiştii în avioane, coordonate, geografie, munte, mare, sat, oraş, telefoane, semnale. Ne pricem la toate dar nu excelăm la nimic.
           În al treilea rând toate prezentatoarele şi prezentatorii de doi lei care în mod normal fac psihanaliza triunghiurilor amoroase îşi scot de la naftalină ţinuta tristă, afectată, vorbesc rar şi apăsat mai ca-i crede că sunt nişte intelectuali obligaţi de moguli să mănânce rahat cu forţa, nu din plăcere.
           În al patrulea rând nimeni nu e de vină. Am creat un sistem circular. Aici mă refer la orice problemă. Nimeni nu e numit pentru rezolvarea strictă a unei probleme. A păi nu e de competenţa nostră, noi am intervenit din altruism. Noi ne ocupăm de accidentele pe timp de primăvară. Noi ne ocupăm de accidentele care se petrec la câmpie.  Şi tot aşa până te plictiseşti.
            Ar mai fi multe rânduri dar...e vineri. Luni lumea o să-şi reia activităţile ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

sursă poză

marți, 14 ianuarie 2014

Fondul clasei - Bun naţional

                  Mă mir că s-a spart buba aceasta numită generic fondul clasei! Problema e aşa de veche încât stau şi mă gândesc care a fost primul : fondul sau şcoala? Primii 12 ani de şcolarizare -gratis şi obligatorii- au stat sub auspiciile acestor fonduri. Probabil dacă învăţătoarea şpăgară era mai puţin nesimţită mai treceau câteva generaţii de sacrificiu până să se întâmple ceva. (eu în prostia optimsmul meu am impresia că o să se schimbe ceva).
                     La TV/Radio se discută intens această problemă. Zeci de părinţi nu mai suportă jugul acestei cheltuieli în plus şi reclamă tot felul de învăţătoare şi profesoare. Toţi cer pedepsirea celor vinovaţi însă nu prea am auzit să se ajungă la fondul problemei.
                    În principiu noi suntem o naţie care se pricepe la orice. Iar dacă nu ne pricepem avem oricum o cunoştinţă care are o altă cunoştinţă care se pricepe. Ne descurcăm cum putem ocolind de fapt ceea ce e  legal. 
                    Dacă statul nu are bani pentru bănci, rechizite,etc. să strângă părinţii acei bani. 
                    Dacă statul nu are bani bolnavul trebuie să-şi cumpere medicamente. 
                    Şi aşa mai departe...
                    Orice disfuncţionalitate a statului  o rezolvăm noi cumva.
                    Mă întreb şi eu  cum ar fi fost dacă am fi reacţionat aşa cum trebuia. Unde am fi fost acum ?
                    Cum ar fi fost dacă în loc de fondul clasei , la iniţiativa profesorului, părinţii ar fi trimis sesizări către minister.Ce ar fi făcut un minister cu mii de sesizări? 
                   Cum ar fi fost dacă la proteste în loc de dansul pinguinului am fi stat să treacă anotimpurile peste noi în aşteptarea rezolvării problemelor ?
                    Cum ar fi fost dacă am fi denunţat medici care nu operează fără şpagă?
                    Cum ar fi fost dacă nu am fi dat şpagă la asistentă ca să schimbe perfuzia?
                    Ce ar fi făcut aceştia ca să se descurce?
                    Şi-ar fi cerut drepturile în mod legal?
Nu e normal ca eu, beneficiar al unui sistem fie el de sănătate/învăţământ/fiscal/etc, să plătesc pentru că  cei din respectivul sistem sunt prea comozi să-şi obţină drepturile.
Aştept cu nerăbdare ziua în care nu o să mai fim aşa de descurcăreţi şi când o să înţelegem că acolo unde-i lege nu-i tocmeală.

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Honda Pantheon 150 cmc review 12.000 km

               Despre maxiscuter am mai scris aici, aici si aici  . Cel puţin pentru mine a devenit cel mai comod/rapid/economic mod de a circula în oraş sau în afara oraşului pe distanţe scurte. În 12.000 km nu am întampinat nici un fel de probleme. 1 litru de ulei Motul arde cam în 1700-1800 km iar filtrele de aer le schimb la fiecare 3000 km.
              Ca şi procentaj 85% din km au fost parcursi în oraş astfel că în 12.000 km scuterul a consumat 442 litri benzină rezultănd un consum mediu de 3,7l/100km.
              În comparaţie directă cu un autoturism 1600cmc benzină scuterul are costuri mai mici cu mai mult de jumatate. Maxiscuterul a consumat in 10.000 km 357 litri benzină iar autoturismul 874 litri benzină.
              12.000 km cu maxiscuterul au costat 8683 lei rezultănd un cost brut de 0,72 lei pentru fiecare km.