miercuri, 28 august 2013

Cu şi despre angajaţi

            Niciodată nu cred că am fost tipul de angajat model. Azi n-am chef de nimic aşa că stau pe facebook nu era o chestie străină. Dacă se putea o făceam. Cu toate acestea în raport cu clienţii firmei era cu totul altă chestie. Nu-mi permiteam să-mi bat joc de ei (cu o excepţie).
            De ceva timp am frecventat doua magazine cu specific auto-moto. În primul (dedicat firmei THULE) lăbăreală ca să nu zic relaxare totală. Cred că intră maxim 5 persoane pe zi din care 2 sunt angajaţii. Cer preţuri pentru nişte accesorii dar nimic. Ajung acasă, găsesc pe site piesele cu reperele respective. Trimit mail pentru preţ şi nici după o lună nu a venit un răspuns de vreun fel.
             Al doilea magazin vinde accesorii moto. Merg constant pe acolo dar de vreo lună e un tip nou. Comand nişte filtre care erau găsite de restul angajaţilor în maxim 2 minute. La tipul nou durează 30 de minute. Zic nu e nimic, aşa e la început. Azi merg din nou, tipul se mişca cu aceeaşi rapiditate.Nu mai suport situaţia şi când să mă plâng tipul se ridică, în cârje fiind, plus un anume handicap la mâini. Mi-a trecut supărarea dar...
              Sunt vremuri tulbure! Să mă plâng mai departe pe undeva? Poate sunt alte persoane care vor acele posturi...
           

marți, 6 august 2013

Pufoasa de ştrand

            Pufoasa de ştrand e acel tip de femeie pe cât de înaltă pe atât de lată sau invers. Pufoasa de ştrand e super bronzată şi poartă întotdeauna costumul de baie care îi era bun când şi-a făcut poza de buletin.
             În mod normal pufoasa nu mă deranjează cu absolut nimic prin faptul că e pufoasă decât atunci când e şi proastă. Datorită faptului că e mult mai mare decât majoritatea celor din jur cred că simte nevoia cotropirii unui loc pe măsură. Astfel pufoasa ocupă de regulă un întreg foişor de 4 fotolii şi o masă punănd pe fiecare câte un prosop, o geantă etc. Pufoasa foloseşte respectivul foişor o dată la 2 ore, când îşi răceşte sângele încălzit de soarele arzător, sorbind o ţigare  şi o cola la 2 litri băgată pe sub mână la frumosul ştrand.
              Dacă îi explici că acele foişoare sunt pentru toată lumea şi că sa-şi mute boarfele sare repede ca ce  degeaba au murit oameni la Revoluţie? Glumesc, nu ştie nimic de Revoluţie, ea a prins doar vremea ,,mec-ului,,. Foişorul e al ei şi dacă vreau şi eu să-mi usuc prosoapele pe frumoasele fotolii sa vin şi eu de  9 la ştrand nu de la 12...
              Mai e mult până departe....


sursa foto

joi, 25 iulie 2013

Prostul cult al personalităţii

             Că România e locul unde se termină logica nu mai e un secret pentru nimeni. Acum că am stabilit acest aspect putem lămuri şi alte chestiuni.
             La conducerea acestei ţări ilogice ajung , logic, tot felul de să-i denumim generi proşti. Zilele acestea era să fie foarte bine pus în scenă celebra zicătoare ,,prostul nu e prost destul până nu e şi fudul,,. Astfel că  total ilogic, dar logic pentru Romănia, un prost ajuns undeva spre vârful piramidei se găndeşte că dacă tot e el din Hunedoara de ce nu ar face din aceasta ceea ce nu e. Să arate prostimii că nu a votata degeaba se gândeşte să mute Direcţia Regională a Finanţelor Publice de la Timişoara la Deva.
             Aştept cu nerăbdare să candideze Mazăre în Timiş. Parcă aş vrea şi eu litoralul mai aproape...

p.s.  cei care ne conduc oare mai au şi altcvea în cap ăn afară de ambiţii proaste?

sursa foto

joi, 18 iulie 2013

De ce se pică pe rupte la BAC ?

           Pe scurt: pentru că din ceea ce văd în jur şcoala nu mai reprezintă un pas decisiv în viaţă. Poţi să ajungi ,,nimeni,, şi dacă nu ai BAC-ul luat.
          Pe larg : sistemul comunist de învăţământ era blamat pentru faptul că indiferent de cât de prost erai trebuia să faci 12 clase. Nimeni nu putea lăsa repetenţi. Acum, cu mici excepţii, se întâmplă exact acelaşi lucru. Eu cred că nu ai cum să treci clasa dar să nu poţi trece la BAC.
           Din scurta mea experienţă pedagocică pot să vă spun că un procent de 50% promovaţi este unul foarte mare. Am predat la clase în care 80% din elevi nu aveau nici macar o coală de hărtie să scrie. La lucrările de teză nici măcar numele nu şi-l scriau. La întrebarea că de ce să nu-i laşi corigenţi nu aţi vrea să auzoţi replica directorului.
           Cine e de vină?
           1. Părinţii. După calculele mele părinţii ai căror copii au dat BAC-ul anul acesta sunt relativi tineri şi teoretic ar trebui să aibă altă părere despre şcoala/viitor decît părinţii care au făcut liceul/seralul în 1960/1970.
           2. Media. Cănd aţi vazut ultima dată o ştire care să evidenţieze un elev/licean/student eminent?
           3.Elevul. Deşi e cel mai implicat ce poţi să-i ceri unui adolescent de 17-19 ani când sunt foarte dese cazurile în care la 30 de ani încă se mai locuieşte cu părinţii în apartament de 60 de mp.
           Ca tabloul să fie complet  prima ştire de azi a fost despre tragedia unui om de afaceri care a lovit trenul urmată de faptul că neavănd la cine să vânda tablorile furate ai noştri s-au încălzit puţin la foc de Rembrandt .

joi, 13 iunie 2013

23 de ani de la moartea democraţiei

            In mai 1990 Frontul Salvării Naţionale câştigase cu o diferenţă zdrobitoare alegerile. Motivul cred că a fost unul foarte simplu: lumea vedea în Iliescu un fel de Ceauşescu cu faţă umană. Protestatrii nou apăruţi au fost pentru putere un element surpriză care trebuia înlăturat  indiferent de modalitate. Legitimitatea puterii post-comuniste nu trebuia pusă sub îndoială.
13 iunie 1990. În centrul Bucureştiului, forţele de ordine se ciocnesc cu manifestanţii. Pe măsură ce orele trec, totul se transformă într-o luptă de stradă. Sediile Ministerului de Interne, Poliţiei Capitalei şi Serviciului Român de Informaţii sunt incendiate. Zeci de oameni au nevoie de îngrijiri medicale. Preşedintele de atunci, Ion Iliescu, cheamă ajutoare: „să instaurăm o democraţie veritabilă, responsabilă în faţa poporului. Acum, aceste elemente au căutat să submineze viaţa noastră democratică”, spunea el pe 13 iunie.
14 iunie 1990. Două garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului ajung în Bucureşti. Misiunea lor: să îi evacueze din Piaţa Universităţii pe cei care manifestau împotriva puterii instalate după Revoluţia din decembrie. Un protest spontan, spunea noua putere; o convocare premeditată, spuneau cei care se aflau în stradă.
Pe 14 şi 15 iunie au loc confruntări violente între mineri şi manifestanţi soldate cu pierderi de vieţi şi arestări în rândul protestatarilor. Presa internaţională îşi manifestă stupoarea faţă de ororile mineriadei de la Bucureşti, care aduce un prejudiciu adânc imaginii României.
Bilanţul oficial al victimelor din acele zile a fost de şase morţi, însă asociaţiile victimelor mineriadelor susţin că numărul este mai mare. Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, în acele zile şi-au pierdut viaţa opt oameni, iar peste 1600 au fost răniţi sau reţinuţi abuziv.
După 23 de ani, mineriada rămâne şi astăzi în mintea românilor ca expresie a forţei brute împotriva puterii mult mai fragile a ideilor.

Fără vinovaţi
 Nu există vinovaţi! Faptele s-au prescris, iar vinovaţii nu au fost niciodată traşi la răspundere. Procurorii au făcut audieri, au strâns probe, dar timp de 20 de ani nu s-a întâmplat nimic. Din 1990 până în anul 1997, anchetele pentru împuşcarea unor persoane în noaptea de 13-14 iunie 1990 au fost coordonate de Parchetul Tribunalului Bucureşti, care a clasat dosarele.
Zece ani mai tarziu, procurorul Dan Voinea a răsturnat soluţiile anterioare şi a decis începerea urmăririi penale împotriva lui Ion Iliescu, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu. Cu câteva luni înainte de momentul trimiterii dosarului la judecător, Dan Voinea a fost înlăturat din echipa ce ancheta cazul, fiind totodată cercetat disciplinar pentru modul „defectuos” în care a făcut a condus cercetările. S-a pensionat însă înainte ca CSM să îi fixeze pedeapsa.
Noii coordonatori ai anchetei Mineriada au închis sec dosarul cu soluţii de încetare a urmăririi penale, întrucât faptele s-au prescris. Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Mihai Chiţac, Victor Atanasie Stănculescu şi alţi lideri ai vremii au fost scoşi de sub urmărirea penală.
Dacă justiţia română nu a fost în stare să îi condamne pe vinovaţi în timp util, judecatorii de la CEDO au decis însă să condamne România pentru îngroparea dosarului evenimentelor din iunie 1990 pentru că, potrivit lor, fapte de o asemenea gravitate nu se pot prescrie niciodată. Urmaşul unei victime trebuie să primească 30.000 de euro despăgubire de la statul român.
În acelaşi timp, magistraţii Curţii Europene pentru Drepturile Omului au avertizat România cu privire la modul în care a fost tratat cazul. În opinia lor, faptele nu ar fi trebuit prescrise niciodată, iar vinovaţii ar fi trebuit să fie găsiţi şi pedepsiţi.

articol preluat de aici



sâmbătă, 13 aprilie 2013

Bio - Bullshit

       Aşteptând ieri pe cineva în parcarea mall-ului observ nişte lucruri destul de interesante. Parcarea mall-ului e plină indiferent de oră. 3 porsche-uri în 15 minute şi o mulţime de maşini de peste 30.000 de euro. Parcă e criză?!?
       Trecem peste acest aspect. Lângă mine parchează o mică dubiţă plină de noroi. În scurt timp apare cineva lângă şi întreabă câte kilograme are. Omu zice 40 iar eu în sinea mea mă gândesc că s-au apucat de vândut miei în parcarea mall-ului. Omul îi dă 800 de lei pe cele 40 de kilograme de ciocolată de casă ambalată frumos în cutiile în care o vedeţi frumos întărită în toate supermarketurile şi magazinele de la parterul blocului. Aruncă omul frumos folie cu firma şi pleacă cu ciocolata înspre mall.
         După ceva timp dau şi eu o tură ca tot omul prin mall. La demisol târg de produse bio/naturale. Omul nostru vindea ciocolata de casă cu 5 lei 100 de grame dar nu asta e important. Mă apropii de masa omului unde vindea o tanti îngrăşată bio. Se mai apropie o doamnă care întreabă:
         - E proaspătă ciocolata?
         - Daaaaaaa, ieri am făcut-o eu acasă!
        Cu psihicul să stăm bine că de restul are cine să se ocupe!

duminică, 10 martie 2013

Patriotismul, acel sentiment...





            De fiecare dată când văd acest filmuleţ îmi vine să-mi pun în spate camera de filmat şi să merg în zonele din care se-ntorc aceşti soldaţi. Aş fi curios cum ar reacţiona copii ,care în mod normal se bucură la vederea tatălui, când văd cum se ,,bucură,, ceilalţi copii rămaşi în cel mai bun caz fără unul din părinţi.
            La fel ca multe alte ,,sentimente,, consider că şi sentimnetul de patriotism este unul indus şi absolut inutil. Este ciudat să omori pe cineva servindu-i acestui sentiment. Apărarea unor caracteristici culturale trecând peste orice valoare morală îmi pare de domeniul sf-ului.
           Nu sunt patriot! Singura diferenţă dintre un patriot şi un mercenar e că acesta din urmă e conştient de încălcarea moralităţii şi nu se lasă păcălit de inepţiuni gen să luptăm cu sabia în numele credinţei.

marți, 26 februarie 2013

Religia este ?

                Duminică am luat-o pe tanti Popa în braţe şi ne-am pus să ne uităm la un film. Tot am auzit eu despre Viata lui Pi   aşa că ne-am pus să ne uităm.
                În primul rând nu recomand acest film celor care au fost mahmuri cu o seara înainte.
                În al doilea rând nu recomand acest film celor care stau în garsonieră de 20mp şi au tv cu diagonala de 1,2 metri.
                 În al treilea rând nu recomand acest film pentru a fi văzut la cinema, cu atăt mai puţin de către cei care stau în primele rânduri.
                  În al patrulea rând nu recomand acest film dacă nu eşti fanul nimicurilor gen psihologie motivaţională.
                  Totuşi o chestie din film mi-a adus aminte de o problema legată de religie ce îmi stătea pe limbă de ceva vreme.  De ce nu pot fi ortodox, catolic, penticostal,  etc în acelaşi timp? De ce majoritatea ,,credincioşilor,, au atitudini de genul o să vezi că noi avem dreptate. Ceea ce faceţi voi e doar o luare a numelui domnului în deşert. Religile nu convieţuiesc, ele sunt într-o permanentă competiţie. Dacă se întălnesc trei persoane din culte diferite ai fi tentat să crezi că ei vorbesc despre dotăriile maşinilor pe care le au în propietate. Cea mai mare aberaţie de după 89 îmi pare predarea religie ca materie în şcoală. Nu cred că a apropiat pe nimeni mai mult de Dumnezeu ora săptămânală de religie.
                    Răspunsul la întrebarea ,,Ce este religia?,, l-am găsit în ,,Moromeţii,, acum mulţi ani în urmă. Religia este ceea ce te lasă să dormi liniştit noaptea! Nimic mai mult.

vineri, 8 februarie 2013

Bloggerii care te aşteaptă la cotitură

        Părerea mea despre cei care stau toată ziua la cotitură încercând să caute nod în papură marilor blogeri gen Zoso sau Arhi nu este una foarte bună. Mi se pare o pierdere de vreme să stai să aştepţi greşeala cuiva pentru a arunca apoi cu gunoi.
         În mod normal articolul acesta nu ar fi fost scris dar mi se pare de cacao ca eu să primesc mailuri cu comentarii de la un articol unde comentariul meu nu a fost aprobat.
         Povestea e asta : acum căteva zile Zoso începe un articol aşa ,,Și dacă tot am apucat să intru pe Libertatea,, apoi a venit cu acest articol ,,M-am apucat să dau unfriend tuturor celor care au dat like pe Facebook unor pagini mizerabile gen Acces Direct, Libertatea, Cancan, Radio Zu, Gândea, Badea, OTV și compania.,,
           Nu e treaba mea că cineva se contrazice singur dar dacă nu-mi aprobi comentariul ,care cred şi eu că nu-ţi plăce, fă cumva să nu mai primesc nici notificări când alţii comentează cum vrei tu sau mai puţin deranjant.

luni, 4 februarie 2013

Motivaţionalitatea

                    Ce titlu pompos! 
                Oamenii nu sunt egali! Oricine vă zice această chestie încearcă să vă cumpere sub o formă sau alta. Nu, nu suntem egali! Nu ştiu care e proporţia celor urăţi în raport cu cei frumoşi, a celor deştepţi în raport cu cei proşti şi aşa mai departe. Multă vreme inegalitatea aceasta nu o fost o problemă. Frumosul era frumos, deşteptul era deştept, prostul prost iar fiecare avea locul lui important în societate. Societatea se autoregla iar fiecare se descurca în funcţie de propia experienţă şi propile valori care-i ghidau viaţa. Alegerile, bune sau rele, erau personale.
                      De ceva vreme, însă, au apărut tot felul de mişcări motivaţionale de mare efect. O persoană, mai egală decât celelate, îi învaţă şi pe alţii la fel de egali, cum să devină egali. Bineînţeles că pe bani, profitând de naivitatea celorlalţi. De cele mai multe ori eşti prostit cu formulări de genul te învăţ cum să: descoperi maestrul interior, îţi dăruieşti singur darul bucuriei, întălneşti bărbatul/femeia visurilor, ai o relaţie fericită şi fără griji, descoperi succesul, devii o persoană de succes şi multe alte silogisme pe care le ştie şi un copil de la grupa pregătitoare.
                    Pe scurt se promovează o egalitate care de fapt e o uniformitate în mediocritate ascunsă sub termeni pompoşi. Nu suntem egali şi suntem diferiţi! Fiecare vede cele mai multe experienţe în propiul mod. Ceea ce e valabil pentru cineva la mine s-ar putea să nu se potrivească. În principiu fiecare are răspunsul la propia problemă. Un astfel guru motivaţional nu are răspunsul la problemele tale ci la ale lui. Vis-a-vis de tine problema lui e doar una materială. Vis-a-vis de el problemele tale vor rămâne aceleaşi.
                      

miercuri, 30 ianuarie 2013

Dacă aveţi un minut Foarte Bine

De fapt e vorba de vreo 9 minute de scurt metraj românesc. Nu, nu e vorba de ,,marii,, regizori care îţi filmează actorul 10 minute timp în care mănâncă o farfurie de ciorbă ci de cu totul altceva. În topul meu e undeva în primele 3 poziţii acest scurt metraj.


joi, 24 ianuarie 2013

Socialismul noii taxe auto

        Fără nici o îndoială pentru mulţi ştirea momentului este cea cu Noua Taxă Auto care cică nu mai e taxă ci e Timbru de Mediu.
         Toţi l-am văzut pe Victor Ponta cum se bătea cu pumnul în piept că în sfârşit o să se facă dreptate şi că poluatorul o să plătească. Cred că ar fi fost logic pentru oricine că taxa o să fie mai mică pentru maşinile mai noi şi mai mare pentru maşinile mai vechi. Ţinând cont că România începe acolo unde logica se termină nu mare mi-a fost mirarea să văd ca e puţin invers.
          Am căutat răspunsuri în stânga şi-n dreapta şi am găsit tot felul de explicaţii ,,pontiste,, dintre care una trebuie parafrazată  :
           ,,Păi o maşină nouă înseamnă minim o tonă juma de metal, plastic, sticlă, cauciuc etc. Pentru producerea ăstora se elimină în atmosferă mult mai multe noxe decât diferenţa de poluare, pe câţiva ani, dintre ea şi una mai veche . Una nouă poluează clar mai mult, atât că nu în centrul oraşului.,,
            Nemulţumit fiind şi de acest răspuns am fost cuprins de spiritul pontist şi socialist : în sfârşit avem un conducător care se gândeşte la popor. Să cumpere fiecare o maşină ieftină, veche, non euro! Să aibe fiecare asistat social maşina lui! Da-ţi maşini la popor! Ăsta înseamnă socialismul!
            Aştept cu nerăbdare celelalte măsuri la fel de socialiste.

P.S. comentariul este luat de aici 
 sursă poză

miercuri, 23 ianuarie 2013

Televiziunea Poporului Înfrântă

         Cred că mulţi oameni aflaţi în deplinătatea facultăţiilor mintale aşteptau de ceva vreme acest lucru. Victoria are însă un gust amar pentru că OTV-ul nu s-a închis datorită jegului şi inculturii pe care au promovat-o de-a lungul timpului ci pentru că nu au plătit o amendă. E bine şi aşa!

          Situaţia televiziunilor rămâne însă una tristă. Zi de zi duc o luptă de indobitocire a privitorilor care nu sunt deloc puţini. Ei se scuză că asta se cere. Când tot mai mulţi dintre noi nu mai avem o viaţă personală  a afla totul despre viaţa altora te scoate din amorţeala zilnică. Televiziunile au devenit şi ne-au transformat în nişte ,,nimfomani,, Nici o ştire nu ne mai sadisface. Dacă cineva a murit trebuie să ştim de ce, cum, care au fost ultimile cuvinte eventual dacă se şi poate filma momentul morţii. Dacă cineva divorţează trebuie să ştim absolut toate amănuntele. Orice bârfă e prezentată cu titlul de senzaţional, extraordinar, nemaivăzut şi aşa mai departe.

        Decenţa îşi găseşte cu greu locul astfel că în căutarea senzaţionalului mulţi absolvenţi ai unor facultăţi de jurnalism ajung să pună întrebări de genul cum vă simţiţi acum că soţul dumneavostră a murit , vă înşală etc. Pentru câteva cadre se trece peste orice deontologie sau bun simţ.

        Nu sunt de acord cu restricţionări impuse de autoritâţi şi cred că acestea ar trebui să vină în mod natural de la public însă în situaţia actuală împingerea cât mai înspre noapte a emisiunilor despre monden cred că e o necesitate. Orele de vârf ar trebui umplute cu altceva.

joi, 10 ianuarie 2013

De ce a huiduit lumea la inmormântarea lui Sergiu Nicolaescu?

               Acum că cenuşa s-a răcit iar televiziunile s-au mai liniştit în cazul decesului lui Sergiu Nicolaescu vin şi eu cu nişte concluzii despre ceea ce s-a întâmplat.
                Dacă apreciez ceva la el, acel lucru e implicarea totală în tot ceea ce a făcut.  A avut nişte idealuri pentru care a sacrificat tot. Acest lucru admir la el. Restul sunt chestii subiective care se poate să-ţi placă sau se poate să nu-ţi placă.
                 Motivul pentru care văduva, albă în acest caz , a fost huiduită nu e neaparat cel al incinerării. Dacă nu alegea incinerarea gospodinele şi gospodarii ţării o huiduiau pentru că e brunetă, pentru că e femeie, pentru că e tânără şi l-a băgat în mormânt şi aşa mai departe.
                Nicolaescu a făcut o greşală tipică nouă ca neam. Ne băgăm peste tot şi ne place să facem de toate. A vrut să fie şi actor, şi regizor, şi politician, şi revoluţionar, pe scurt să culeagă roadele nu numai din farmecul platoului de filmare ci şi să se imbălsămeze cu mirosul cocinii de porci. Huiduielile au dovedit încă o dată că cine intră în cocina cu porci riscă să se murdărească. E greu pentru cineva care crede că filmele lui istorice reprezentau şi un adevăr faptic să înţeleagă dorinţa lui de a fi incinerat.
                
p.s. îmi e groază de ziua în care va pleca dintre noi Florin Piersic. 
               

vineri, 4 ianuarie 2013

Începător în ale fotografiei

       Deşi cochetez de ceva vreme cu aparatele foto mă consider un veşnic începător în ale meseriei. Ba nu e bună încadrarea, ba nu sunt bune setările, ba nu ieşea nici una nici alta.
       După mulţi ani  mi-am dat seama încet de mai multe chestii şi ce înseamnă cu adevărat să faci fotografii şi nu poze. În acest sens îmi permit să vin cu nişte sfaturi.
       Pentru cei mai mulţi dintre noi munca în domeniul acesta trebuie să însemne mai mult decât talentul. Trebuie citite nişte chestii începând cu manualul de utilizare şi terminând cu diferite cărţi dedicate fenomenului. Greşeala tipică amatorului e să schimbe aparate. Tot timpul citeşte despre un aparat care face poze mai bune decât aparatul pe care îl are. Niciodată nu e el de vină. Tot timpul eu pot mai mult dar aparatul nu mă ajută. Greşit!
         O altă problemă a veşnicului amator e că se plictiseşte repede de aparat. Îşi cumpără un entry level şi pe motiv  că vrea ceva să scoată poze mai bune visează la pozele făcute de alţii cu aparate din altă clasă. Cu chiu cu vai îşi cumpără unul dintr-o clasă superioară dar pozele ies la fel astfel că se decide să vândă tot fiindcă oricum lui îi ajunge şi săpuniera de la care a plecat.
         O altă cauză care te face să nu ai fotografii la fel de frumoase ca alţii e lenea. Te miri de  ce acelaşi peisaj fotografiat de tine nu arată ca la alţii. Şoc! Problema nu e aparatul ci lenea. Fotografiile bune se fac într-un anumit moment al zilei şi de ce nu al anului. Trezitul de dimineaţă îţi oferă cadre pe care nu ai cum să le capturezi în alt moment al zilei.
         Ideea e simplă : vrei poze mai bune decît cu săpuniera îţi cumperi un dslr şi începi să înveţi! Dacă după aceea investeşti în chestii gen  trepied , grey card,obiective , blitz-uri   înseamnă că eşti pe drumul cel bun.
      

marți, 1 ianuarie 2013

Promisiuni, încercări

        De urat vă urez ceea ce v-am urat în fiecare an : cât mai multă linişte sufletească!
        De dorit vă doresc ceea ce-mi doresc şi mie în fiecare an : sănătate, putere de muncă, să nu mai dormim în papuci, să nu mai plecăm capul, să credem şi să ne mobilizăm forţele în ceea ce vrem să facem, să nu trăim pentru bani, să punem familia pe primul loc, să trecem peste faptul că merge şi aşa. 
       
         Sper să vă delectez privirea cu nişte fotografii făcute azi dimineaţă când în mod normal în alţi ani nu îmi reveneam din greţuri.